Atlantic Records & Warner Bros., alaturi de HBO, vor lansa coloana sonora a seriei “Vinil”

Atlantic Records si Warner Bros. Records au dezvaluit detaliile celei mai recente experiente muzicale asociate mult asteptatului serial HBO: “Vinil”, produs de Martin Scorsese, Mick Jagger si Terence Winter.

Coloana sonora, “Vinyl: Music from the HBO Original Series – Volume1”  va fi disponibila incepand cu 12 februarie, cu doua zile inainte de marea premiera de pe 14 februarie a serialului.

Un EP digital va fi lansat in fiecare vineri si va contine coloana sonora a episodului ce urmeaza a fi difuzat.

Datorita modului inovativ in care au fost folosite resursele muzicale de catre Scorsese si a perspectivei profunde asupra acelei perioade oferite de Jagger, “Vinil” ne conduce  intr-o calatorie muzicala unde vom intalni deopotriva si piese noi, lansate in premiera,  dar si piese care au devenit deja clasice. 

David Johansen a fost responsabil cu revitalizarea unor piese clasice alaturi de grupul New York Dolls, reinregistrand unele dintre ele exclusiv pentru seria TV. Printre cele mai asteptate sunt “No Good”, single-ul Kaleo, cel inclus si in trailer, dar si “Sugar Daddy” care reprezinta tema principala a serialului, dar si prima piesa noua apartinand lui Sturgill Simpson, artist nominalizat la premiile Grammy.

Coloana sonora mai include si celebra piesa “Rotten Apple”, scrisa de James Jagger, alaturi de Mick Jagger, Luis Felber si James Dunson si interpretata de Nasty Bits, o trupa care face parte din actiunea serialului, al carei frontman este chiar James Jagger.

Coloana sonora reuseste sa surpinda energia electrizanata a New York-ului anilor 1970, gratie unor imbinari de pop, rock, disco si soul din partea unor staruri iconice ca Otis Redding, Foghat, Jimmy Castor Bunch, Dee Dee Warwick, Edgar Winter, The Meters si multi altii. Vom putea astfel intra in culisele industriei muzicale marcate in acea perioada de ascensiunea genurilor punk, disco si hip-hop, asa cum era privita de catre presedintele casei de discuri, Richie Finestra, interpretat de actorul Bobby Cannabale. Acesta incearca sa isi salveze compania fara sa ii distruga pe cei care-i apar in cale. Din distributie mai fac parte Olivia Wilde (Devon Finestra) sau Ray Romano (Zak Yankpvich).

Printre artistii care dau nastere pieselor se numara Charlie Wilson, Iggy Pop, Chris Cornell, Julian Casablancas, Charli XCX, Jesse J, Nate Ruess, Royal Blood, Jess Glynne, Trey Songz, The Arcs, DJ Cassidy si Alex Newell.

Serialul Vinil va avea premiera in Romania pe 15 februarie si va putea fi urmarit la HBO si pe HBO GO.

Search