Aer și MSbP – Un nou roman semnat de scriitorul Răzvan T. Coloja este disponibil la Crux Publishing

Mai puțin brutal decât Pascal Bruckner în Luni de fiere, mai puțin explicit decât Henry Miller în Tropicul Cancerului, dar la fel de lucid precum Chuck Palahniuk în Fight Club, Răzvan Coloja revine cu un nou roman de factură transgresivă ce are darul de a tulbura și de a ne smulge din banalul nostru cotidian. Împletind siguranța scriitorului experimentat cu finul spirit de observație al clinicianului antrenat, romanul Aer şi MSbP poate fi citit în mai multe chei. O poveste de dragoste toxică, o analiză psihologică riguroasă, o radiografie a celor pe care obișnuim să îi considerăm altfel și, poate, o odă închinată umanității din noi, cu toate calitățile, vulnerabilitățile și derapajele ei. Volumul Aer şi MSbP nu poate lăsa pe nimeni indiferent, chiar dacă cineva a trăit sau nu acel tip de relație care consumă până la scrum și  înalță până la ceruri.

În esență, romanul prezintă povestea de dragoste dintre doi oameni considerați „defecți”, devenind astfel un instrument de critică la adresa prejudecăților sociale, a ipocriziei, a societății de consum românești și a snobismului. Încadrabil în nișa ficțiunii transgresive, romanul Aer și MSbP analizează discret o paletă vastă de afecțiuni – tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea de personalitate borderline, Sindromul Munchausen by Proxy, depresia, anxietatea, fobia socială, psihoza ori sinestezia – și modul în care astfel de probleme influențează relația de cuplu și interacțiunea partenerilor cu mediul social.

Aflat la cel de-al cincilea roman al său, Răzvan T. Coloja a devenit în ultimii ani o figură emblematică pentru ficțiunea transgresivă contemporană. Romanul său Soldați ai terebentinei (ed. Crux Publishing, 2015) a fost recompensat cu Premiului Special pentru Proză în cadrul Concursului Național de Creație literară “Vasile Voiculescu” 2015. De asemenea, următorul său roman publicat de Crux Publishing – Pangeea, toamna – a fost primit cu entuziasm de critică și public. Criticul literar Dan-Liviu Boeriu consideră acest volum “poate mai puternic decât alte cărți ale autorului, un roman senzorial sau, mai pretențios spus, un poem epic.

Romanul Aer și MSbP poate fi comandat de pe site-ul editurii Crux Publishing cu un preț special de vară și va fi disponibil în librăriile din întreaga țară începând din 15 august. Lansarea oficială a volumului va avea loc în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2016. Cititorii familiarizați cu opera scriitorului Răzvan T. Coloja au acum și posibilitatea de a achiziționa cu reducere seria completă de autor numai de pe site-ul editurii Crux Publishing.

Am mare încredere în talentul scriitoricesc al lui Răzvan T. Coloja și cred că volumele lui reprezintă – din punctul de vedere al stilului și al modului său ingenios de a combina defetismul cu încăpățânarea personajelor de a crede în posibilitatea unei altfel de lumi – o adevărată gură de aer proaspăt în peisajul literar românesc actual.

Dan-Liviu BOERIU (critic literar)

Pentru mai multe informații despre autor și volum vă invităm să accesați www.cruxed.ro

Search