Curiozități despre vasta lume a literaturii

Şi astăzi, ca în fiecare început de week-end intrăm în culisele unor scriitori celebri şi al cărţilor care, prin simpla lor editare, au atras spectacolul de partea potrivită a ochilor curioşi. Departe de a fi paparazzi ai literaturii, vorbim despre câteva curiozităţi care s-ar putea să ne influenţeze lectura marilor cărţi care au schimbat gândiri. Cărţile care ne-au făcut oameni sunt scrise tot de oameni, cu provocările lor cotidiene şi secretele lor, o listă nu prea lungă, dar care ne-ar putea face să citim mai cu nesaţ.

  Se pare că s-au făcut studii pentru a identifica detalii despre comportamentul cititorilor, și în urma acestor analize s-a descoperit că majoritatea cititorilor își pierd interesul față de subiectul cărții ajungând la a 18-a pagină. Mai demult în istorie descoperim că prizonierii Bastiliei nu erau doar oamenii. În renumita închisoare a ajuns și enciclopedia franceză scrisă de Diderot și D’Alamberom. Cartea a fost reținută pentru faptul că dăuna religiei și moralei publice.

 Manuscrisul lui Voynich este considerată cea mai misterioasă carte din lume și asta pentru că a fost scris într-o limbă inexistentă, iar plantele pe care le descrie în text și ilustrații nu au fost găsite pe pământ. În zilele noastre, în biblioteca renumitei universități Harvard poți găsi patru cărți cu coperta confecționată din piele de om.

Și un ultim detaliu azi, din lumea fascinantă a literaturii, ne atrage atenția asupra unui aspect aproape..bizar: mulți dintre noi cunosc poveștile din O mie și una de nopți, însă puțini știu că Alladin, în versiunile originale ale poveștilor, este chinez și nu arab.

Lumea literaturii dovedește cu fiecare pagină scrisă, că are multe secrete, pe unele dintre ele nu le putem verifica, însă pentru că ne aflăm permanent în căutarea spectacolului, ne îngăduim ca aceste „curiozităţi” să ne fie subiect de interes.

Un articol scris de Bianca Ioan

Search