Targul International de Carte si Muzica

In perioada 21-24 martie 2013, se va desfasura la Brasov cea de-a X-a editie a Targului International de Carte si Muzica. In complexul Brasov Business Park vor fi reunite cele mai importante edituri si case de discuri, distribuitori de carte si muzica, institutii de cultura si artisti plastici, care activeaza in segmentul Arta/Cultura.

Manifestarea culturala de amploare promoveaza dialogul si schimburile culturale intr-o atmosfera placuta, in care sunt organizate lansari de carte si muzica, dezbateri de specialitate, mese rotunde, recitaluri de muzica si poezie, sesiuni de autografe.

Editia de anul acesta a targului beneficiaza de un program de exceptie, variat si de interes larg. Participa personalitati ale spatiului public cunoscute si indragite: Aurora Liiceanu, Adelin Petrisor, Eugen Istodor, Caius Dobrescu, Doru Munteanu, Adrian Munteanu, pr.prof.dr. Vasile Oltean, pr.prof.dr. Ovidiu Moceanu etc.

Din programul targului fac parte recitaluri de muzica si poezie sustinute de interpreti si artisti indragiti (Horatiu Malaele, Maria Magdalena Danaila, Cvintetul Vocal Anatoly, Collegium Musicum Kronstadt, Trupa Calendar, Adrian Sarmasan, Walter Ghicolescu, Alexandra Sidor, Fox Studis, Tapinarii, Vasile Seicaru, Tasha Rodrigues), care vor oferi reprezentatii de neuitat.  

Agenda targului cuprinde, ca in fiecare an, si un generos spatiu dedicat traditiei romanesti: artistii promovati de Asociatia Libris Cultural vor oferi publicului recitaluri folclorice de exceptie, incheindu-se cu recitalul extraordinar al lui Dumitru Farcas.

A X-a editie a Targului International de Carte si Muzica de la Brasov isi asteapta vizitatorii zilnic, intre orele 10:00 – 19:00, la Brasov Business Park. Targul International de Carte si Muzica este organizat de Asociatia „Libria Cultural” Brasov, Primaria Municipiului Brasov, Consiliul Judetean Brasov si Universitatea „Transilvania” Brasov. 

Sursa: www.port.ro

Search